Inițiere Reiki, acordaj, reconectare… Cum ajungem să ne dorim o inițiere Reiki ?
Cea mai mare parte a vieții noastre este petrecută concentrându-ne asupra lucrurilor din afara noastră. Astfel uităm că adevărata realitate este de fapt universul nostru interior. Reacțiile și părerile celor din jur, ca și toate lucrurile din exteriorul nostru – serviciul, rutina zilnică … nu numai că aduc stres și anxietate, dar ne și modifică intuiția despre propria existență. Prea des am ajuns să ne identificăm cu lucrurile din afara noastră și să pierdem busola ființei noastre spirituale. Atenția îndreptată asupra respirației constituie una dintre cele mai expeditive metode de a deveni conștienți de momentul prezent, readucând starea firească de liniște interioară.
Mulți dintre noi au deja exercițiul meditației și al rugăciunii, necesar pentru a ne simți noi înșine, conectați cu Divinitatea, parte a infinitului Univers. Mulți alți oameni, care nu reușesc să se regăsească în vacarmul acestei vieți din societatea modernă, sunt încă în căutarea unei soluții de reconectare cu ființa lor eternă, uneori fără măcar să-și dea seama că acesta este scopul căutărilor. Alți oameni caută o soluție pentru vindecarea unor afecțiuni și află că starea de sănătate este de fapt instrumentul de măsură al relației noastre cu Dumnezeu. Cam așa începe această călătorie a regăsirii de sine.
De ce inițiere Reiki ?
În multe domenii putem fi autodidacți. În domeniul spiritual însă avem nevoie de îndrumare. Reiki este o disciplină spirituală, la care avem acces numai pe baza inițierii primite de la un maestru. Indiferent de stilul tradițional sau non-tradițional de predare a sistemului Reiki, linia de inițiere a maestrului trebuie să ducă înapoi în timp la Mikao Usui, fondatorul acestei tehnici unice de vindecare și de progres spiritual, care face din fiecare aspirant un model de dezvoltare personală.
De menționat faptul că abilitatea fiecărui maestru / profesor de a înțelege și de a preda Reiki diferă și este determinată în principal de standardele fiecăruia sau de standardele școlii / maestrului de la care a învățat, de dezvoltarea îndemânării și de experiență. Dincolo de însușirea tehnicii Reiki, maestrul pe care îl alegeți este de fapt maestrul cu care rezonați, de la care aveți ceva de învățat, fie că vă convine, fie că nu. Refuzul de a înțelege o lecție este de multe ori refuzul de a evolua.
Ce aduce inițierea Reiki persoanei inițiate ?
Inițierea nu ne dă ceva ce nu am mai avut înainte, ci doar trezește conștiența noastră asupra a ceea ce suntem deja – ființe spirituale într-o călătorie spirituală. Pentru fiecare solicitant în parte (de reținut că inițierea se cere, nu se acordă fără acordul persoanei), iniţierea va fi exact ceea ce respectiva persoană are nevoie pentru a aduce în plan conștient experienţa rezonanţei cu Spiritul Universal. Inițierea Reiki declanșează un proces care implică deopotrivă planurile fizic, mental şi emoţional, provocând în anumite cazuri transformări profunde, pozitive întotdeauna.
Iniţierea nu este însă un scop în sine, este necesar ca noul iniţiat să practice autotratamentul zilnic şi să aibă o viaţă sănătoasă, în deplină armonie cu legile divine. Inițiatul își va ridica nivelul de conștiință, va înțelege iubirea necondiţionată care vibrează în fiecare dintre noi, va înțelege că între noi toți există o conexiune și că fiecare gest și gând au un efect asupra mediului. Orice inițiere adevărată îl face pe inițiat mai responsabil față de el însuși și față de tot ce există în jurul său.
Ce procese declanșează o inițiere Reiki ?
În primul rând, se declanșează un proces de purificare.
Deoarece în urma inițierii, în chakre, meridiane şi nadisuri intră un surplus de Lumină, organismul și câmpurile noastre energetice se curăţă de resturi energetice și informaționale, iar această curățare are nevoie de timp, în funcție de situația fiecăruia. Orice inițiere este ca o (re)naștere, tot sistemul nostru energetic se înnoiește. Reziduurile energetice care sunt eliminate provoacă uneori reacții la nivel fizic, mental și/sau emoțional, lucru care nu trebuie să sperie sau să conducă la interpretări greșite, ci să fie privit ca un proces natural. Trebuie doar învinsă frica și menținută relația cu maestrul, care cunoaște procesul și face recomandările potrivite. Este importantă comunicarea și sinceritatea. În societatea și cultura noastră, comunicarea și sinceritatea sunt două elemente care trebuie învățate, din cauza multor aspecte tabu. Din cauza prea multor tabuuri preluate automat din familie și din societate, oamenii au ajuns să își definească cu greu propriile provocări. Unii se tem şi renunţă. Tradiţia spune că Dumnezeu ne pune la încercare. De fapt, este doar o ultimă manifestare a umbrelor ascunse în cotloanele sufletului, care sub puterea Luminii pleacă, ies în afară şi își fac de cap într-o ultimă încercare de a rămâne cu noi. Ceea ce este important este să nu renunţăm.
Unele persoane își schimbă total viața în urma unei inițieri – renunță la relațiile toxice, realizează că trebuie să renunțe la diversele măști sociale pe care le purtau, descoperă rolul alimentației sănătoase și controlul mâncatului pe fond emoțional, realizează că ocupația profesională pe care o au nu e prea compatibilă cu propriile afinități și cu aspirațiile spirituale etc. Cu pași mărunți, inițiatul se transformă în omul adevărat, care poate pune semnul egal între ceea ce gândește, ceea ce spune și ceea ce face.
Proaspătul iniţiat se sperie uneori pentru că ”iniţierea nu a fost făcută cum trebuie de către maestru” sau că ”Reiki este ceva rău”. Nimic mai fals. Singura greşeală a Maestrului poate fi (în mod relativ, pentru că nu e obligatoriu întotdeauna) aceea că nu a explicat şi avertizat discipolul despre posibilitatea acestui fenomen al transformării profunde la toate nivelurile ființei. Depinde și de smerenia discipolului a cărui încercare este de multe ori tocmai să învețe lipsa orgoliului, comunicarea reală, acceptarea de sine etc. Refuzul de a-și comunica provocările reale blochează de multe ori evoluția discipolului care revine la vechile tipare existențiale.
Ce se întâmplă în timpul unei inițieri Reiki ?
Se deschid anumiți centri energetici și se curăță anumite meridiane energetice.
Acordajul Reiki este o inițiere sacră ce conectează persoana cu nivele mai înalte de conștiință și cu sursa de energie vindecătoare. Se deschid chakra coroanei, a inimii și chakrele palmelor, pentru a fi utilizate în transferul energiei Reiki. Reiki este un dar ce vine direct de la sursa spirituală superioară și trebuie tratat cu cel mai mare respect. Unicitatea sa constă în faptul că, pentru a lucra cu el și pentru a primi acordajele, nu este necesară o pregătire spirituală specială. Acest lucru face ca Reiki să fie o tehnică de vindecare de o importanță maximă pentru vremurile în care trăim, când conștiința la nivel planetar avansează foarte rapid și când există un interes crescând față de vindecarea spirituală.
Cu toții ne naștem cu capacitatea de a atrage energia în corpul nostru, dar avem nevoie de multă practică pentru a deveni vindecători spirituali. Abilitatea de a practica şi de a transmite Reiki, precum şi cea de a preda mai departe, se obţin întotdeauna în urma unei iniţieri. Iniţierea este însoţită de un curs teoretic, dar, pentru a înţelege cu adevărat sistemul Reiki şi a integra cunoaşterea primită, este necesară multă practică individuală.
Tehnica de inițiere este predată la gradul de maestru, când noul maestru poate el însuși să transmită mai departe această știință și artă de a accesa energia universală și de a lucra cu ea.
Pentru înscriere la cursurile Reiki, vă rugăm să completați formularul de pe website, sau să apelați numerele de telefon afișate în secțiunea Contact.
Vă dorim o viață liniștită, armonioasă și echilibrată, în care Lumina să vă fie călăuză !
Notă importantă:
1) Terapia Reiki este recunoscută în România ca practică de medicină complementară prin Legea nr. 118/2007.
2) În Statele Unite ale Americii, terapia Reiki a fost adoptată de un număr tot mai mare de instituții de îngrijire medicală. Centrul de Cercetare Reiki din Statele Unite ale Americii (The Center for Reiki Research Including Reiki in Hospitals) organizează studii științifice cu privire la eficiența terapiei Reiki pentru diverse afecțiuni, cu rezultate pozitive dovedite.
3) Reiki nu înlocuiește consultul medical de specialitate și tratamentul medical alopat.